Rudele monstrului din Loch Ness, descoperite în China

Autor: Iuri Floroiu

Rudele monstrului din Loch Ness,  descoperite în China

Columban şi-a ridicat mîinile, stri­gînd: „Piei din ochii mei, creatură a iadului!“. Fulgerător, dihania s-a scufundat, iar din acea zi credinţa în Dumnezeu a cîştigat din ce în ce mai mulţi adepţi, ca şi... credinţa în existenţa mon-strului din Loch Ness!

Legendele despre existenţa unui monstru care trăieşte în lacul scoţian Loch Ness sînt cunoscute de peste 1.500 de ani. In 565, un călugăr de origine irlandeză, Sfîntul Columban, a plecat spre Munţii Scoţiei, pentru a răspîndi cuvîntul lui Dumnezeu printre păgînii care locuiau acolo. Ajuns pe malul lacului Loch Ness, a zărit un grup de localnici, care se pregăteau să îngroape un bărbat ucis de o bestie înfricoşătoare. Condus la locul crimei, la scurt timp, din ape şi-a făcut apariţia şi monstrul. Inspirat, Columban şi-a ridicat mîinile, strigînd: „Piei din ochii mei, creatură a iadului!”. Imediat, dihania s-a scufundat, iar din acea zi credinţa în Dumnezeu a cîştigat din ce în ce mai mulţi adepţi.
In epoca modernă, Nessie îşi datorează faima soţilor Spicer, care, în iulie 1933, au fost martorii apariţiei unei creaturi de aproximativ nouă metri lungime, asemănătoare unui dinozaur. In maniera obişnuită, oamenii de ştiinţă au ridiculizat această poveste, căreia mass-media mondială i-a dedicat totuşi nenumărate articole. Probabil este şi vina lui... Nessie, cam zgîrcit cu apariţiile în faţa mînuitorilor de camere foto-video, care de zeci de ani se străduiesc să-l imortalizeze şi să-i demonstreze astfel existenţa. Nu la fel se întîmplă în China, unde specialiştii în criptozoologie au deja teme interesante de discuţie, deoarece anumite vietăţi acvatice gigantice au fost semnalate în mai multe lacuri, iar televiziunile locale au prezentat înregistrări uluitoare. In urmă cu mai bine de 100 de ani, în lacul Tianchi, situat în provincia Jilin, din nord-estul Chinei (la graniţa cu Coreea de Nord), au fost semnalate primele apariţii ale unui animal uriaş, de culoare gri, avînd corpul masiv, asemănător unui bivol, şi capul ca de cal. La baza gîtului, lung de aproape doi metri, observatorii au remarcat existenţa unui inel de culoare albă. Această de-scriere, ce corespunde monstrului din Loch Ness, aminteşte de plesiozaur, o reptilă marină carnivoră, care, în plină eră mezozoică, adică acum 150 de milioane de ani, convieţuia cu dinozaurii. Oamenii de ştiinţă spun că plesiozaurul ar fi dispărut acum... 65 de milioane de ani! Mai mult, teoretic, un plesiozaur, animal cu sînge rece, nu ar fi putut trăi într-un lac adînc, precum cel din Scoţia (format la sfîrşitul erei glaciare), a cărui apă are o temperatură foarte scăzută. De asemenea, avînd plămîni (nu bronhii, ca majoritatea vieţuitoarelor acvatice), plesiozaurii ar fi trebuit să iasă frecvent la suprafaţă, fiind astfel ceva mai uşor de observat. Argumentele contra sînt foarte serioase, dar, dacă Nessie s-a săturat de publicitate (aparatele foto şi sonarele îl tot caută în China, tot în lacuri adînci şi reci), verişorii săi nu sînt deloc timizi.

(Va urma)

  • pentru Delia

    Postat de Iuri Floroiu

    Multumesc pentru adresa. Am vizionat filmul si este destul de interesant. Pacat ca operatorul (sigur amator), nu a avut un trepied... Oricum se confirma informatiile pe care le-am adunat pentru acest articol. Inca o data, va multumesc!

  • video

    Postat de delia

    Iata si filmul aparut la televiziunile chineze : http://www.youtube.com/watch?v=CswvmNnDq98

Lasa un comentariu