2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (I)

Autor: Ionel Grama

2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (I)

„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca în anul 2013 să-i prăznuim în mod deosebit, printr-un an omagial, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi pe mama sa, Elena.“
(Extras din Calendarul creştin ortodox 2013)

Împăratul Constantin cel Mare
Caius Flavius Valerius Aurelius Constantinus, cunoscut şi sub numele de Constantin I sau Constantin cel Mare, s-a născut în Serbia, în Naissus, azi oraşul Nis, şi a fost fiul nelegitim al generalului Constantinus Chlorus şi al Helenei, fată în casă. În altă variantă, Elena a fost fiica unui hangiu, s-a căsătorit cu generalul Chlorus, care apoi a abandonat-o, legea romană nedând voie unui general să se căsătorească cu o femeie de rând. Se spune că Elena a fost crescută de mama sa în credinţa creştină; însă, în realitate, deşi i-a ajutat enorm pe creştini, nu s-a botezat niciodată întru Hristos. Băiatul a făcut parte din protectorus, ostaşi în slujba împăratului, a ajuns tribun, guvernator al Dalmaţiei, iar la 1 martie 293 a primit rangul de „Caesar“. După frământările politice din Imperiu, la 25 iulie 306, armata din Britannia l-a proclamat împărat. În acelaşi an, Constantin a adus-o pe mama sa lângă el, i-a dat titlul de Nobilissima Femina, apoi i-a acordat cea mai înaltă onoare numind-o Augusta. În anul 310 a ocupat Spania, apoi a intrat cu armata în Italia. În 312 l-a învins pe Maxenţiu la Turin şi a reunit toate provinciile sub conducerea sa. Pe 26 octombrie 312, în ajunul bătăliei pentru Roma, în timp ce se ruga la Soare pentru victorie, i s-a arătat pe cer o cruce şi a auzit cuvintele „Hen touto nika“ (In hoc signo vicens) – „Cu acest semn vei învinge“, izbânda de a doua zi schimbându-i astfel viaţa. În anul 313, deşi el a continuat să se închine la idoli, a declarat religia creştină „licită“ şi a dat libertate creştinilor să-şi practice cultul. În anul 324 a cucerit Bizantium, căruia i-a dat propriul nume, Constantinopol, denumire care va dăinui până în anul 1453, cînd Imperiul Otoman cucereşte oraşul şi îl botează Islamobul – Oraşul islamic, Istanbulul de azi. În cărţile de istorie, Constantin este cunoscut şi sub numele de: Imperator Caesar Flavius Valerius Aurelius Constantinus Pius Felix Inuictus Augustus, Germanicus Maximus, Sarmaticus Maximus, Gothicus Maximus, Medicus Maximus, Britannicus Maximus, Arabicus Maximus, Adiabenicus Maximus, Persicus Maximus, Armeniacus Maximus, Carpicus Maximus. În ceea ce priveşte viaţa sa personală, Constantin a renunţat la femeia cu care trăia, Minerva, cu care avea un copil, pe Crispus şi, în septembrie 307, s-a căsătorit cu  Fausta, fiica lui Maximian, cu care a avut cinci copii. În anul 326, împăratul şi-a ucis propriul fiu, pe Crispus, pentru o presupusă aventură amoroasă cu Fausta. În acelaşi an, dându-şi seama de crima pe care o făcuse, în conformitate cu legile şi practicile romane din acea vreme, îşi omoară şi soţia, pe Fausta, cu care convieţuise 19 ani. Numele celor doi au fost declarate „damnatio memoriae“ şi au fost şterse din toate documentele care existau. În februarie 313, Constantin I se întâlneşte cu Licinius la Medialonum, oraşul Milano de azi, şi promulgă „Edictul de la Milano“, prin care se cerea guvernatorilor să înceteze orice fel de persecuţii împotriva creştinilor şi să li se dea înapoi tot ce le fusese confiscat. Deşi a ridicat interdicţiile împotriva creştinismului, Constantin a rămas, până în ultima clipă, un adorator al Soarelui, al zeilor Apollo şi Marte. El  a fost Pontifex Maximus, conducător al Statului roman, dar şi al religiei păgâne, funcţie deţinută de toţi Caesarii, chiar şi de cei care au fost înainte de Christos. Pe 3 aprilie 337 s-a îmbolnăvit brusc şi a cerut să fie dus la palatul său din Nicomedia, azi în Turcia, şi să fie botezat creştineşte, ritual care a fost îndeplinit de episcopul Eusebiu de Cezareea. Printre multe alte construcţii importante, strălucesc şi azi în Istanbul cele două mari biserici, Aya Sofia (Sfânta Înţelepciune), în prezent muzeu, şi Hagia Eirene (Sfânta Pace), începută de el. Prin măsurile sale, Constantin cel Mare a interzis răstignirea creştinilor, arderea cu fierul roşu, zdrobirea mâinilor şi picioarelor, arderea de vii, pedepse care se aplicau celor care se închinau lui Hristos. A pus capăt vânzării sau aruncării copiilor, a dat ajutoare bolnavilor şi săracilor, a generalizat duminica zi de odihnă, a ridicat sau a refăcut biserici creştine şi a asigurat unitatea creştinătăţii, religie îmbrăţişată azi de sute de milioane de oameni de pe tot globul.

(Urmarea în Lumea Misterelor nr. 6/ 2013)

Nu exista comentarii.

Lasa un comentariu

Nu exista alte articole in aceeasi rubrica.