Fuziunea nucleară şi călătoria spre stele

Domnule Manoliu, cum aţi început această aventură?
De peste 20 de ani se face electroliza lichidelor şi toţi spun că fac fuziune nucleară, dar aceasta nu se poate realiza decît în acceleratoarele de particule şi este unica metodă de pe faţa pămîntului. Eu am colaborat cu renumitul profesor de termodinamică din România, dl Ciplea Liciniu şi, împre­ună, am ajuns la concluzia că fuziunea nucleară se poate realiza numai cu ajutorul acceleratoarelor de particule. Deci, ca să mişti un prăpădit de neutron, tehnica folosită trebuie să aibă un gabarit foarte mare. Aşa a apărut ideea înlocuirii conductorului metalic din înfăşurarea electromagnetică a acceleratorului cu unul făcut din cuarţ, în interiorul căruia se introduce mercur, care, prin descărcare electrică, se vaporizează şi emite radiaţii ultraviolete, adică fotoni, ce ajută la descompunerea atomilor în părţile componente: protoni, neutroni şi electroni. Prin accelerarea acestor particule, ajungem la fuziune şi la formarea unei noi structuri atomice în care se eliberează energia de legătură.

Aţi avut la dispoziţie tehnica necesară unor astfel de experimente?
La început a fost teorie, pînă am realizat spirala din sticlă cu vapori de mercur, iar după aceea a devenit posibilă povestea. Era ceva de genul dl. profesor venea cu fursecurile şi cărţile scrise de Domnia Sa, iar eu aduceam nişte amărîte de desene făcute pe format A3. Aşa ne prindea dimineaţa, ca pe jucătorii de şah, dar tabla noastră de joc şi piesele erau acceleratoarele de particule, atomi, electroni, protoni şi altele. Urmînd abecedarul fizicii nucleare, am aflat că neutronul se transformă în pronton prin emiterea unui electron, iar protonul se transformă în neutron prin absorbţia unui electron. De­spre asta am vorbit şi cu Jonathan Thomason, din Anglia, un specialist care este de acord cu această transformare reciprocă a protonului şi neutronului. Nu înţeleg însă de ce englezul se îndîrjeşte să facă fuziunea nucleară prin electroliza lichidelor. De aceea vreau să merg acolo, să le arăt că problema se pune altfel. Şi apoi să vadă şi ei că românii nu sînt aşa cum îi prezintă presa străină, nişte hoţi şi cerşe­tori, şi că sînt capabili de lucruri mari.

Practic, ce speraţi să realizaţi?
Sînt invitat să particip la diferite conferinţe, care au loc în numeroase ţări, dar nu am bani să merg acolo. Acum este un bun prilej să pot prezenta lucrările mele, româneşti, şi să pot discuta cu specialiştii în fuziune nucleară, mai ales că din Anglia a pornit toată această poveste, ei realizînd doar electroliza apei grele. Pot face treabă bună acolo, deoarece ei vorbesc de fuziune nucleară, dar se joacă cu electroliza în lichide şi descărcări în gaze în tuburi de sticlă. Fuziunea nucleară este unică şi se produce numai în acceleratoare de particule, iar exprimarea ecuaţiei dlui Tom nu este corectă, întrucît ceea ce spune Domnia Sa nu poate exista. Dacă vom înlocui conductoarele de metal cu conductoare de cuarţ şi vom băga mercur în interior, vom reuşi să obţinem o sursă de fotoni, adică de energie, de lumină, radiaţii ultraviolete, termice şi electromagnetice de eficienţă energetică foarte mare.

La ce vor folosi descoperirile dumneavoastră în viitor?
Toate corpurile din jurul globului sînt atrase spre Terra, forţa de atracţie numindu-se gravitaţie. Pentru a învinge cîmpul gravitaţional al planetei şi pentru a permite unei nave să călătorească în spaţiul cosmic, este nevoie de o cantitate foarte mare de energie. Pentru o călătorie spre Marte, de exemplu, s-au construit un centru spaţial, o navă cosmică şi s-a pus la dispoziţie o energie de peste 2.400 de tone de combustibil. Pentru a învinge cîmpul gravitaţional al lui Marte şi pentru a reveni pe Pămînt, mai trebuie o energie de peste 1.055 de tone de combustibil, adică oxigen lichid. Sursa de energie pentru astfel de călătorii îndelungate este invenţia mea, respectiv generatorul nuclear fototermoelectric. In cazul navei-gigant cu propulsie cuantică nu există frecarea corpului navei cu particulele mediului străbătut, ci doar frecarea particulelor mediului cu electronii radiaţiei care constituie învelişul electronic de protecţie a navei şi care este încărcat electric negativ.

Cum s-ar desfăşura zborul pe o astfel de navă?
O călătorie în spaţiul cosmic ar avea loc ca şi pe pămînt, în condiţii normale, ca atunci cînd mergi cu trenul, avionul sau vaporul. In prezent, în timpul zborurilor, cosmonauţii se confruntă cu starea de imponderabilitate, creată prin ieşirea din cîmpul gravitaţiei terestre. Mecanismul cuantic de propulsie creează în interiorul navei, în mod artificial, un cîmp gravitaţional electromagnetic, ce conduce la anularea stării de imponderabilitate. Activitatea spaţială pe nava-gigant cu propulsie cuantică s-ar desfăşura ca şi pe pămînt, la decolare, în spaţiul cosmic sau la aterizare, iar cîmpul gravitaţional planetar, indiferent de planeta unde s-ar găsi echipajul şi nava, nu ar influenţa cu nimic aparatele sau oamenii aflaţi la bord.
Desigur, invenţia dlui Valentin Manoliu are o mulţime de secrete, pe care nu le-am putut aborda în cadrul acestui interviu. Demn de reţinut este însă un alt aspect: deşi Domnia Sa a bătut pe la diferite uşi „bogate”, românul nostru, invitat să-şi prezinte lucrările în străinătate, căruia aici, acasă, nu i-a dat nimeni nicio atenţie, nu a găsit încă nicăieri modesta sumă de 300 de euro, de care are nevoie ca să-şi plătească drumul. Există oare cineva care poate da aceşti bani pentru o idee ce valorează sute de milioane de euro? Pentru persoanele care vor să îl ajute, dl Manoliu a deschis două conturi la Banca Transilvania: IBAN - cont în lei - RO65BTRL04601201380280XX şi IBAN - cont euro - RO14BTRL04604201380280XX, cod BIC: BTRLRO22.