Naşterea lui Dionisos

Legenda spune că lui Jupiter i-a plăcut de Semela, o pămînteancă din Teba cu care s-a culcat şi aceasta a rămas însărcinată. Junona, zeiţa cerului, s-a răzbunat pe Semela, transformîndu-se într-o bătrînică, şi a rugat-o să-i ceară lui Jupiter să-i vină în întîmpinare aşa cum i se arăta el Junonei, cu înfăţişare de zeu. Iar pentru a-şi ţine promisiunea, l-a pus să jure pe Styx că-i va îndeplini orice dorinţă. Astfel a căzut Jupiter în capcană şi a trebuit să i se înfăţişeze Semelei aşa cum i se arăta Junonei. Dar cum Jupiter era focul, el a ars-o pe Semela şi, înainte de a arde, Jupiter l-a trimis pe Mercur să-i salveze copilul nenăscut. Acesta l-a luat din pîntecele mamei şi i l-a dat lui Jupiter, care l-a închis în coapsa sa pînă i-a venit sorocul să se nască şi s-a născut. Se spune că, atunci cînd l-a luat Jupiter din pîntecele Semelei, copilul avea doar şase luni. Iată de ce Bachus sau Dionisos se numeşte ditirambicul sau de două ori născut. El era zeul viticulturii, iar alături de el stăteau bacantele. Despre venirea pe lume a lui Dionisos vorbeşte şi Lucian de Samsata în opera sa, Dialogurile zeilor. Să-l ascultăm:
„Poseidon: Hermes, oare mi-e îngăduit să-l văd pe Zeus?
Hermes: Zeus se simte foarte rău.
Poseidon: De ce oare o boli?
Hermes: Zeus a născut adineauri, Poseidon.
Poseidon: Cum ar putea Zeus să nască?
Hermes: Pe copilaşul Semelei îl purta în coapsă.
Poseidon: Aşadar, Hermes, în locul ei a născut Zeus!
Hermes: Chiar aşa! Hera a amăgit-o pe Semela şi a înduplecat-o să-i ceară lui Zeus de a veni la ea cu fulgerele şi trăsnetele lui. Dar flăcările au cuprins casa Semelei, care a pierit mistuită de foc. Atunci el mi-a poruncit să-i spintec femeii pîntecele şi să-i scot plodul şi să-l aduc lui. Atunci Zeus şi-a despicat coapsa şi a vîrît copilul înlăuntru.
Poseidon: Şi copilul unde se află?
Hermes: L-am dus la Nysa şi l-am încredinţat nimfelor să-l crească. I s-a dat numele de Dionisos.”
Aşadar, Zeus l-a crescut pe Dionisos vîrîndu-l în coapsa sa timp de trei luni, apoi a încredinţat copilul nimfelor să-l crească. Vorbind despre Bachus, Fulgentius ne explică şi stările beţiei denumite: Ino, Autonoe, Semela şi Agaue. Cele patru stări ale beţiei erau: moleşeala cauzată de vin, uitarea, plăcerea şi nebunia. Ele erau numite şi cele patru stări bahice. Prima este Ino, deoarece în limba greacă înseamnă vin sau moleşeală cauzată de vin, a doua a fost numită Autonoe, care înseamnă a nu avea cunoştinţă despre tine însuţi, a treia Semela sau somalion, care se referă la corp şi mai ales la plăcerea care decurge din beţie, iar a patra este Agaue, care înseamnă starea nebuniei din beţie. Mai trebuie spus că Bacantele erau preotesele lui Bachus. Acestea se dezlănţuiau în ospeţe, beţii şi orgii, apoi goneau sălbatic pe cîmp ucigînd cu dinţii lor tot ce întîlneau în cale, inclusiv tauri! Se mai spune că Bacantele l-ar fi omorît pe Orfeu după ce acesta a început să o plîngă pe Euridice, pe care nu o putuse salva din Infern. Cel mai vestit vin era vinul de Falern. Tot legenda  mai spune că, pe 6 ianuarie, Bachus avea o sărbătoare: aceea a preschimbării apei în vin. Preoţii lui Bachus sigilau trei amfore umplute cu apă, iar a doua zi, cînd rupeau sigiliul, găseau în loc de apă vin. Dar despre minunile făcute de Dionisos vom mai vorbi. Trebuie amintit şi faptul că Burebista, regele dacilor, a luptat împotriva beţiei, tăind
viţa-de-vie. Dionisos era foarte iubit printre eleni, unde avea multe temple şi sărbători.

Sursa de informaţii: Asociaţia Pro Latina-Răzvan Gabriel