Mesaje din Univers

Autor: Cristian Pompei

Mesaje din Univers

Multă lume crede că oa­menii visează şi primesc mesaje doar noaptea. Ei bine, doamna Elena P., din Bucureşti, ne-a relatat un vis ciudat, pe care l-a avut într-o după-amiază.

„Eu visez destul de rar şi nu prea ţin minte, dar vă mărturisesc faptul că acest vis m-a cam speriat. Se făcea că eram pe un drum de munte, pe care urcam încontinuu. La un moment dat, am ajuns într-o poiană foarte frumoasă, plină de flori, unde am hotărît să mă odihnesc, dar… Cînd să mă aşez, am văzut în faţa mea un obiect rotund, foarte luminos. Normal, împinsă de curiozitate, m-am apropiat de obiect şi, dintr-o dată, am fost parcă aspirată în interior. Acolo erau nişte oameni îmbrăcaţi destul de ciudat, care păreau preocupaţi de studierea unei hărţi. Cînd m-au văzut, unul dintre ei s-a apropiat de mine şi m-a întrebat dacă ştiu unde ne aflăm şi ce se va întîmpla. Am spus că ne aflăm pe pămînt, într-o poiană din munţi, dar că nu ştiu ce se va întîmpla. Apropiindu-mă de masă, am constatat cu stupoare că harta era cea a României Mari. Pe ici, pe colo, se vedeau puncte luminoase de diferite culori. I-am întrebat şi mi-au spus că încă nu trebuie să ştiu, dar voi afla şi atunci va trebui să transmit mesajul tuturor. După un timp, m-am trezit înapoi în poiana care nu mai era deloc frumoasă şi plină de flori, ci arsă. M-am trezit îngrozită.”

Răspuns
In ultimul timp, tot mai multe persoane primesc diferite mesaje despre ţara noastră, mesaje ce ar trebui puse cap la cap, pentru a se putea face o interpretare exactă. Oricum, dvs. trebuie să aveţi grijă să nu întîmpinaţi mici probleme în perioada următoare. Vor fi mici obstacole, care pot fi trecute însă cu destulă uşurinţă, dar şi cu puţin ajutor divin. Este posibil să reintraţi în posesia unor lucruri pe care le-aţi pierdut sau să cîştigaţi ce este al dvs. de drept. Pe lîngă ajutorul de care veţi dispune, trebuie să aveţi puterea de a depăşi greutăţile ce vă vor apărea în cale. Vă aştept cu veşti.

Nu exista comentarii.

Lasa un comentariu