Trataţi-vă apelînd la medicina chineză

Autor: Liliana Alexandru

Trataţi-vă apelînd la medicina chineză

Medicina tradiţională chineză este o artă a autovindecării, eficientă şi uşor de aplicat zi de zi. In cele ce urmează, Adrian Florea, maestru internaţional de Qigong, specialist în medicina tradi­ţională chineză, ne oferă cîteva reţete benefice în acest sezon.

De-a lungul timpului, medicina tradiţională chineză s-a dovedit a fi de un real folos multor persoane. Le puteţi recomanda cititorilor noştri cîteva reţete pentru tratarea afecţiunilor sezonului rece?
Medicina tradiţională chineză vă recomandă să preveniţi tusea măgărească, sau convulsivă, consumînd apa de usturoi: o căpă­ţînă de usturoi (circa 60 g) se striveşte şi se ţine în apă timp de zece ore; apoi se strecoară şi se adaugă o lingură de zahăr. Copiii sub cinci ani vor înghiţi cîte o linguriţă şi jumătate de zeamă, de trei ori pe zi, înainte de mese. Adulţii vor lua – în acelaşi ritm – cîte trei linguriţe de apă de usturoi. Dacă trebuie să trataţi o astfel de tuse, deja declanşată, atunci dozele de mai sus vor fi administrate la fiecare două ore. Efectul cel mai vizibil este la copiii de pînă la 15 ani.
Este suficient să simţiţi simptomele – deja cunoscute, din experienţele anterioare – ale unei faringo-laringite, ca să reac­ţionaţi rapid prin tehnica celor două linguriţe fierbinţi: puneţi două linguriţe de metal în apă clocotită. După două-trei minute, luaţi una dintre linguriţe şi atingeţi scurt şi repetat cu dosul ei zona dintre degetul gros şi cel arătător al mîinii stîngi. Cînd linguriţa se răceşte, puneţi-o la loc în apă şi luaţi-o pe cealaltă pentru a repeta tehnica şi la mîna dreaptă. Repetaţi tehnica de trei ori la fiecare mînă.
In bronşitele acute, supa de lemn dulce este o soluţie foarte simplă, în vreme ce bronşita cronică se poate trata consumînd o dată pe săptămînă (timp de trei săptămîni) pui umplut cu grepfrut. Se curăţă de coajă un grepfrut şi se introduce în puiul eviscerat ; apoi, se pune la gătit pe abur. Se consumă şi carnea de pui, şi sosul rezultat. Dacă sînteţi sclavii cafelei, puteţi trata bronşita cronicizată cu o fiertură din 250 ml apă în care se pun zece boabe de cafea prăjite.
O boală, din nefericire, destul de des întîlnită este şi bronşiectazia. Bolnavul are bronhiile foarte dilatate, dese pusee infecţioase cu expectoraţie purulentă, febră şi hemoptizii (scuipă sînge). Medicina alopată nu acordă şanse mari de vindecare unui astfel de bolnav. In medicina chineză, există tratamentul cu frunze de muştar conservate în saramură. Se fierb 5 g de frunze, împreună cu 10 g seminţe prăjite de ridichi, 5 g coajă uscată de portocală şi 5 g de lemn dulce în 250 ml apă. Se bea acest decoct de două-trei ori pe zi. Cu acest preparat trataţi şi laringita.
Cînd tusea devine persistentă şi duce la congestionarea feţei şi chiar la vomă, atunci vă puteţi uşura situaţia tot cu ajutorul usturoiului. O căpăţînă de usturoi pisat se amestecă bine cu o lingură de zahăr şi se pune într-un vas de ceramică (sau sticlă termorezistentă) cu 250 ml apă. Vasul se pune în interiorul altuia, în care fierbe apă, şi se acoperă, lăsînd să fiarbă timp de 20 minute. După fierbere, se strecoară bine şi se împarte zeama obţinută în trei părţi egale. Se beau cele trei porţii la intervale de cinci ore.

Nu exista comentarii.

Lasa un comentariu

Nu exista alte articole de acelasi autor.