Mărturii şi întîmplări adevărate despre Torser
Iubiţi cititori! Primim tot mai multe scrisori de la utilizatorii dispozitivului TORSER, care ne împărtăşesc aceste experienţe minunate şi, de multe ori, incredibile, despre cum s-a schimbat viaţa lor, cum au scăpat de necazurile pe care le-au avut de o viaţă. O scrisoare ne-a impresionat în mod deosebit şi am decis să o publicăm spre atenţia dvs.
„Eram bolnavă şi mă rugam veşnic bunului Dumnezeu să-mi dea sănătate. Dumnezeu s-a îndurat de mine şi mi-a ascultat rugăminţile. L-am cunoscut pe dl. Victor Jalo cu ocazia acestei expoziţii. Fiind foarte bolnavă, m-am adresat dumnealui, care m-a supus unui test şi s-a confirmat tot ce simţeam eu: dureri mari de cap, lipsa puterii de concentrare, dureri mari de ochi (am glaucom de circa trei ani), de coloană şi anchilozarea articulaţiilor (artroză), de ficat, de stomac (am ulcer duodenal de circa 15 ani), dureri în zona picioarelor, deci, în concluzie, o stare generală foarte proastă, care abia îmi dădea posibilitatea să merg la birou şi să îmi îndeplinesc sarcinile de serviciu.
M-am hotărît pe loc să achiziţionez un TORSER pe care-l port zi şi noapte, timp de două săptămîni.
Starea mea de sănătate s-a ameliorat semnificativ: mi-au dispărut durerile de cap, somnul mi s-a reglat, durerile de coloană s-au diminuat, anchilozarea articulaţiilor picioarelor şi mîinilor a dispărut, tensiunea oculară a început să scadă de la 20 pînă în jur de 17-18, starea generală s-a îmbunătăţit şi mi-a revenit şi buna-dispoziţie. Atunci cînd stăteam prea mult pe scaun (eu lucrez mult la birou şi la calculator, circa opt-zece ore pe zi), aveam dureri de cap, ochii mă dureau grozav şi o stare ciudată de vomă. Toate aceste manifestări au dispărut după ce am început să port dispozitivul TORSER.
Căţelul meu, Cocolino, un metis tekel cu pekinez, în vîrstă de opt ani, de cînd am adus dispozitivul TORSER în casă, a manifestat un interes neobişnuit pentru el, căutînd să se apropie de acesta şi chiar să stea pe el.
Mergînd în vizită la tatăl meu, care este căsătorit a doua oară, şi nimerind în mijlocul obişnuitelor certuri, am scos TORSERUL şi l-am pus pe masă. Ca prin minune, cei doi s-au calmat.
Tatăl meu, în vîrstă de 89 de ani, suferă de inimă şi are hipertensiune, înregistrînd valori alarmante, 23 cu 10. Cu toate că a fost internat în spital, aceste valori nu i-au scăzut decît după ce i-am cumpărat un TORSER, pe care acum îl poartă permanent.
Odată şi-a pierdut cunoştinţa circa două ore. Cu TORSERUL aplicat în regiunea inimii am reuşit să-l readucem din morţi; ne-a povestit că, în timpul inconştienţei, cineva l-a vegheat la căpătîi, iar eu am dedus că era îngerul său păzitor.
Tatăl meu trăieşte şi astăzi, deşi nu a mai ieşit din casă, avînd, pe lîngă afecţiunile menţionate, un proces de anchilozare, o scleroză generală a organelor. De multe ori îi este foarte rău şi, cînd vorbim la telefon, îl rog să pună aparatul TORSER. Ca prin minune, în circa o jumătate de oră, starea lui de sănătate se ameliorează, iar tensiunea arterială revine la 14 cu 7. Eu sînt ferm convinsă că, dacă nu aş fi avut posibilitatea să-i procur un TORSER, tatăl meu ar fi murit de mult.
Unicul meu frate, Viorel, în vîrstă de 61 de ani, este bolnav de inimă din 2001, avînd o malformaţie din naştere, care i-a provocat pînă în prezent două fibrilaţii groaznice, doctorii informîndu-l că a treia îi poate fi fatală. In ultima perioadă s-a simţit foarte rău. Sîmbătă am plecat cu familia fratelui meu la munte şi, fiindu-i rău, i-am dat să poarte TORSERUL meu, de care nu mă despart nicio secundă din zi şi din noapte. Intr-o jumătate de oră şi-a revenit şi starea sa de sănătate i s-a ameliorat.
Nu aş fi putut să trăiesc aceste satisfacţii de a îmbunătăţi viaţa mea şi de a salva viaţa tatălui meu, dacă nu aş fi avut ocazia dată de Dumnezeu să cunosc acest TORSER-MINUNE.
-
Torser
Postat de Mihai Zamfiroiu
La data de 06/Februarie/2012, 23:11









Cele mai comentate
Un vis prevestitor
"Am zburat spre Carul Mare"
Cînd zeii locuiau pe Terra...
Sfere energetice pe Lacul Tarniţa şi în salina Turda
Locuri stranii în Bucegi