Sfîntul Vasile cel Mare - cel căruia Dumnezeu nu i-a refuzat nimic

Viaţa Sfîntului începe în Capadocia, în anul 333 d.H., fiind al doilea născut dintre cei cinci copii ai „binecredincioşilor şi de Dumnezeu cinstitori“ părinţii săi, Emilia şi Vasile. Toţi copiii acestei familii aveau să fie crescuţi de la vîrste fragede în spiritul învăţăturilor hristice, astfel încît, peste ani, nici unul dintre ei nu a mai dorit să cunoas­că trăirea laică, ci, dedicîndu-se întru totul lui Hristos, fiecare şi-a închinat viaţa Bisericii. Astfel, Petru, primul născut, avea să devină episcop al Sevastiei, Grigorie, al treilea copil, devenea peste ani episcop al Nissei, Navcratie, al patrulea, a ales sihăstria, devenind „pustnic şi făcător de minuni“, iar Macrina, singura fată, călugărindu-se, a devenit mireasa lui Hristos. Despre Sfîntul Vasile aflăm că a avut ca prim dascăl şi povăţuitor pe chiar tatăl său. Părăsind însă casa părintească, pleacă, cu gîndul de a învăţa şi mai multe, către cetatea Cezareea din Capadocia, unde nu rămîne pentru mult timp, călătorind mai departe spre Bizanţ şi ajungînd, în cele din urmă, la Atena. Aici îl cunoaşte pe Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu, împre­ună cu care s-a desăvîrşit în cunoaşterea Sfintelor Scripturi, a astronomiei, filosofiei, geometriei, aritmeticii, a gramaticii şi a muzicii, călăuziţi fiind de dascălul Eubul, „om preaînţelept şi mai bun decît toţi filosofii cei din Atena“. In ciuda tuturor acestor învăţături, Sfîntul Vasile nu uită nicio clipă să propovăduiască Cuvîntul lui Dumnezeu, împreună cu prietenul său Grigorie, devenind amîndoi foarte cunoscuţi şi apreciaţi în scolastica Atenă, pe care, în cele din urmă, o vor părăsi, cu hotărîrea de a ajunge la Ierusalim spre a boteza „cu apă şi Duh“. Pe tot parcursul călă­toriei, pe cîţi au cunoscut, pe toţi i-au adus la adevărata credinţă hristică, aceştia botezîndu-se creş­tini, în cele din urmă. Odată ajunşi la Ierusalim, Sfîntul Vasile şi Sfîntul Grigore s-au înfăţişat episcopului Maxim, rugîndu-l să-i boteze chiar el în Iordan.
Iar aici, o primă mare minune avea să se petreacă, fiindcă în chiar momentul cînd se apropia arhiereul să-i boteze, „s-a pogorît un fulger de foc spre ei şi, ieşind un porumbel din fulgerul acela, s-a pogorît în Iordan, a tulburat apa, iar apoi s-a înălţat la cer“.
După un an petrecut la Ierusalim, Sfîntul Vasile pleacă spre Antichia, unde arhiepiscopul Meletie îl hirotoniseşte diacon, de aici revenind în Capadocia, în cetatea Cezareea. Aici, episcopul cetăţii îl înalţă la gradul de presbiter, pentru atît de marea sa curăţie şi dragoste de Dumnezeu, iar la moartea episcopului întreaga suflare creştinească a locului cere ridicarea Sfîntului Vasile la arhiepiscopie. Iar acest fapt se împlineşte, din acel moment multe schimbări benefice aducînd bisericii şi nenu­mărate fapte bune şi minuni împlinindu-se prin el.
Stă scris, spre exemplu, în scrip­turile Bisericii că ori de cîte ori oficia Sfîntul Vasile Liturghia, „o lumină albă lumina altarul şi nişte bărbaţi prealuminaţi, în veşminte albe, înconjurau pe acel mare arhiereu“. Sau că Sfîntul a poruncit, într-o bună zi, unui argintar să-i facă un porumbel din aur, simbolul Sfîntului Duh, pentru a-l aşeza deasupra Sfintei Mese, în altar. Ori de cîte ori se apropia în rugăciune clipa invocării Sfîntului Duh, statueta se clătina de trei ori.
Cu o altă ocazie, un tînăr de prin părţile locului făcuse o înţelegere scrisă cu diavolul pentru a obţine ceea ce îşi dorea. Mărturisindu-şi însă fapta Sfîntului, acesta, prin rugăciuni şi marele har pe care-l avea, a obţinut înapoi zapisul şi dezlegarea tînărului de această înţelegere chiar de la diavol, care a adus „zapisul tînărului acela purtat prin văzduh, văzîndu-l toţi, şi s-a dat Fericitului Vasile în mîini“.
Intr-o altă situaţie, o femeie plină de păcate şi-a scris pe o bucată de hîrtie toate greşelile, a împăturit hîrtia şi a sigilat-o, ru­gîn­du-l pe Sfînt să nu o deschidă, ci doar să se roage pentru a fi iertată de Dumnezeu. La puţin timp, hîrtia fiind desfăcută, nimic nu mai era scris în ea. Martorii vremii au lăsat scris că adesea, cînd vorbea, din gura Sfîn­tului Vasile „o limbă de foc ieşea, grăind cu gura lui Vasile“.
Sînt nenumărate minunile în­făp­tuite de Sfîntul Ierarh Vasile, iar putinţa sa dumnezeiască este peste măsură de a o cuprinde în cuvinte, atît cît a săvîrşit în doar 45 de ani de viaţă. Ceea ce însă nu trebuie să uităm nicio clipă este că nimic nu i-a refuzat Dumnezeu şi că nici Sfîntul nu le-a refuzat nimic celor ce au venit să-i ceară, fie că a fost vorba de sănătate, iertare de păcate sau orice altceva.
La acest nou început de an, cerîndu-i Sfîntului Vasile cel Mare toate cele ce avem de trebuinţă, să fim deci şi noi siguri că vom primi, fiindcă nimic nu ne va refuza. Doamne ajută!