"Mi-a dovedit că există o altă lume"

„De 15 ani lucrez ca asistentă medicală, într-un spital din Ploieşti. Pacienţii veneau deseori să-mi povestească întîmplări din viaţa lor, dintre care unele depăşeau cu mult sfera normalului. Fiind o persoană mai sceptică, nu credeam niciodată ceea ce îmi povesteau legat de apariţii, dispariţii şi cîte şi mai cîte asemenea lucruri bizare. De fiecare dată, după ce îi ascultam, îmi spuneam în gînd: «Bieţii oameni, au înnebunit de-a dreptul şi cred tot felul de prostii!». Acum cinci ani însă, tot acel scepticism s-a dovedit a fi greşit. Spun asta, întrucît am avut parte, la rîndul meu, de o întîmplare cu totul inexplicabilă.
Tanti Viorica, o bătrînică de 75 de ani, cu care mă înţelegeam foarte bine şi pe care o consideram ca fiind mama mea, a stat internată în spital vreme de şase luni. Avea cancer la colon, în fază terminală şi, în tot acest timp, familia ei nu a vizitat-o nici măcar o dată, iar acest lucru m-a determinat să mă apropii de ea. Intr-o seară, bătrîna mi-a spus îngîndurată: «Acum o jumătate de oră, au venit să mă viziteze părinţii (decedaţi) şi mi-au spus că, peste trei zile, vom pleca toţi trei… departe. Inţelegi, Emilia, foarte curînd te voi părăsi». Bineînţeles că nu am crezut nimic şi am încercat să-i explic că aşa ceva nu se va întîmpla prea curînd. In a treia zi însă, stînd de vorbă, a început să îmi spună, zîmbind, dar cu lacrimi în ochi: «Draga mea, a venit vremea să plec, pentru că au venit părinţii mei, dar nu aş vrea să te supăr, deoarece o să-mi fie mai bine acolo. Iţi promit că am să-ţi trimit trei semne diferite - un curcubeu, un porumbel şi o sferă luminoasă -, ca să te convingi că există o altă lume, iar cînd le vei vedea să-ţi aminteşti de mine». După ce a rostit aceste cuvinte, tanti Viorica şi-a dat ultima suflare, ţinîndu-mă strîns de mînă. Cînd a fost dusă la biserică, am stat tot timpul la capul ei, iar în timpul slujbei, uitîndu-mă la chipul ei, am văzut cum pe frunte a apărut din senin un curcubeu lat de două degete. Văzîndu-l, am atenţionat o prietenă, dar femeia m-a întrebat uimită: «Ce să văd? Nu-i nimic!?». Mi-am reîntors imediat privirea spre curcubeul misterios, ale cărui culori începuseră deja să pălească şi, în cîteva secunde, a dispărut. Intrucît am constatat că doar eu am observat acest fenomen, am considerat că mintea a început să-mi joace feste.
A doua zi, dis-de-dimineaţă, am fost trezită de un ciocănit în fereastra de la dormitor. Era atît de insistent, încît am fost nevoită să mă ridic din pat ca să văd ce se întîmplă şi, dînd perdeaua la o parte, am văzut o frumuseţe de porumbel alb, ce ţinea o rămurică de salcie în cioc. Atunci mi-am adus aminte de promisiunea «mamei», care spunea că îmi va trimite trei semne, prin care să-mi arate că există o altă lume. Toată ziua m-am gîndit la tanti Viorica şi la vorbele sale, iar seara, mergînd pe aleea din curtea spitalului, am simţit că sînt urmărită de cineva. Uitîndu-mă în jur, nu am văzut pe nimeni, dar, deodată, în faţa mea a apărut o sferă luminoasă de mărimea unei mingi de fotbal. Am început să tremur, inima îmi bătea nebuneşte şi totul mi se părea ireal. După un minut însă, am auzit o voce: «Nu te teme, stai liniştită, acesta este încă unul dintre semnele pe care ţi l-am trimis. Lumea de dincolo există». Era chiar vocea bătrînei tanti Viorica şi, din acea seară, am simţit cum ceva s-a schimbat în felul meu de a gîndi. De a doua zi, am început să mă documentez, am citit tot felul de articole şi cărţi pe această temă, iar după trei zile de aprofundare a acestui domeniu, am ajuns la concluzia că, într-adevăr, există şi o altă lume.”